
Primul pas în activitatea Asociației ”Semn de Viață” a fost preocuparea pentru îngrijirea și îmbunătățirea condițiilor de viață ale nou-născuților abandonați, din două mari maternități din București. Angajații și voluntarii asociației s-au implicat în suplinirea personalului insuficient din aceste maternităţi, concentrîndu-se în primul rând, pe nevoia de atenție și afecțiune a nou-născuților – atât de importantă pentru dezvoltarea lor armonioasă, dar și pe îmbunătățirea condițiilor de viaţă, în care aceştia trăiesc în secțiile aglomerate, ale maternităților. S-a urmărit diversificarea hranei acestora și suplimentarea dotării spitalelor, cu echipamente necesare, precum incubator, mașină de spălat, uscător, țarc, dar şi cu haine, jucării şi articole igienico-sanitare (scutece, șervețele umede, șampon, ulei de corp, cremă), acestea din urmă fiind acordate lunar. În cadrul acestui proiect, au beneficiat de îngrijire, un număr de peste 900 de copii abandonați în maternități.
Al doilea pas a fost făcut ca urmare a dorinței de a asigura nou-născuților și copiilor mici, un mediu familial de dezvoltare și a constat în identificarea și angajarea unor asistenţi maternali profesioniști, în îngrijirea cărora au fost plasaţi, copiii abandonați, din maternități. Asociația ”Semn de Viață” a colaborat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din sectorul 3 şi pentru buna desfășurare a acestei activități, a angajat cinci asistenți maternali profesioniști și a acoperit cheltuielile pentru întreţinere, hrană, articole igienico-sanitare și cazarmament, pentru un număr total de 13 copii. Acest proiect s-a derulat pe parcursul a șase ani, timp în care asociația a continuat să sprijine și să monitorizeze alături de DGASPC din sectorul 3, evoluţia foarte bună, a copiilor. Dintre aceştia, unul a fost adoptat de o familie de tineri români, iar alți doi au fost adoptați de familiile în care au stat în plasament.
Al treilea pas a constat în cumpărarea unui imobil, amenajarea acestuia și angajarea unei echipe care să lucreze cu mamele tinere, cu copii mici, aflate în situație de criză şi ai căror copii erau într-un risc crescut de abandon. Aşa a luat naştere Centrul Maternal “Sfinţii Mihail şi Gavril”.